Asociaţia Sf Gheorghe organizează pelerinaj la Muntele Athos în 12–17 iunie 2019

Asociația Sfântul Gheorghe organizează pelerinaj la Muntele Athos cu plecarea din Bacau în data de 12 iunie  până pe 17 iunie 2019. Dacă sunt grupuri există si posibilitatea îmbarcarii din Suceava, Botosani sau Iasi ori alte orase din tara. Traseul cu mănastirile vizitate în acest pelerinaj este urmatorul :

Miercuri 12 iunie
Ziua 1 : Plecare din Bacău pe ruta ⇒ Adjud ⇒ Focsani ⇒ Râmnicu Sărat ⇒ Buzău ⇒ Urziceni ⇒ București ⇒ Giurgiu ⇒ Ruse ⇒ Sofia ⇒ Kulata ⇒ Serres ⇒ Ouranoupoli (Portul de îmbarcare spre Sfântul Munte). Seara când ajungem ne cazăm la Ouranopoli.

Joi 13 iunie
Ziua 2 : Ridicăm de dimineață diamonitirele de la biroul din Ouranopoli apoi ne îmbarcăm pe vaporul spre Muntele Athos de la 06:30, până să ajungem la portul mănăstirii Sfântul Pantelimon, vaporul opreste pe la Mănăstirile Zografu, Dohiariu şi Xenofont. Aceste mănăstiri le putem vedea de pe vapor în drumul nostru. De aici mergem spre Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) unde ne închinăm la capul Sfântului Mucenic Pantelimon, capul Sfântului Noului Mucenic Ștefan, capul Sfântului Siluan Atonitul, o părticică de la Sfânta Muceniță Paraskevi, şi de la Sfântul şi Dreptul Iosif. În mănăstire se mai află o icoană cu chipul Mântuitorului pe Mahramă, care, atunci când a fost ucis țarul Rusiei de comuniști, s-a întunecat și a rămas așa. De aici mergem în capitala Muntelui Athos, Kareia, Aici mergem la Biserica Protaton (icoana Maicii Domnului Axioniţa) Mănăstirea Cutlumuş ( icoanele Maicii Domnului Mijlocitoarea si Păzitoarea de rele, Tare Apărătoarea). Apoi vom merge  la Aghiazma Sfântului Atanasie apoi la Schitul românesc Prodromu (închinare la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromiţa şi a Sfântului Ioan Botezătorul). Peştera Sfântului Atanasie la cca 20 minute de mers pe jos. Ne cazăm la Prodromu, participăm la Vecernie si luăm masa.

Vineri 14 iunie
Ziua 3 :  Dimineaţă după Sfânta Liturghie şi masa la Prodromu închiriem un microbuz cu care vom merge spre Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaştele Sfântului Atanasie, crucea de lemn încastrată în fier pe care o purta acesta, bastonul de fier de doi coti, icoana Cucuzeliţa, mai putem vedea chiparosul plantat chiar de Sfântul Atanasie, unul din cei mai bătrâni din lume având peste 1000 de ani), de aici plecăm la Mănăstirea Iviru (ne închinăm la icoana Maicii Domnului Portăriţa şi alte sfinte moaşte, izvorul Maicii Domnului). Schitul Sfântul Ilie (icoana Maicii Domnului Înlacrimata, scutecele Mântuitorului şi alte odoare ale schitului); Mănăstirea Stavronichita ( icoana Sfântului Ierarh Nicolae care a fost găsita în mare şi a sângerat), apoi ne îndreptam spre Schitul Sfântul Andrei (închinare la capul Sfântului apostol Andrei).Urmatorul obiectiv este Mănăstirea Vatopedu (închinare la cele 7 icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Brâul Maicii Domnului si capul Sfantului Ioan Gura de aur). De aici vom merge  la chilia „Buna Vestire” –  Schitul Lacu. Închinare la Biserica Sfântul Dimitrie , la Părintele Stefan Nuţescu  ne vom caza (participăm la Vecernie şi masă).

Sâmbătă 15 iunie
Ziua 4 : Dimineaţa după Sfânta Liturghie şi masă luăm un microbuz cu care mergem la Mănăstirea Pantocrator. (Sfinte Moaşte păstrate în mănăstire: un deget de la piciorul Sfântului Ioan Botezătorul, piciorul cu pulpa al Sfântului Apostol Andrei, scutul Sfântului Mercurie, capul Sfântului Ioan cel Milostiv, capul Sfântului Teodor Stratilat, părticele din moaştele Sfântului Arhidiacon Stefan, ale Sfântului Ignatie, ale Sfântului Apostol Tit şi ale Sfântului Constantin cel Mare) . Seara participăm la Vecernie şi masă la Mănăstirea Pantocrator, la această mănăstire ne vom caza.

Duminică 16 iunie
Ziua 5 : Participăm la Sfânta Liturghie şi la masa la Pantocrator apoi plecăm spre Ouranopoli cu vaporul. De aici vom pleca spre România

Luni 17 iunie
Ziua 6 : Dimineaţă, pe 17 iunie 2018 ajungem la Bacau.

Preţ 300 euro cu toate cheltuielile incluse :

– Transportul rutier;
– Paşaportul de intrare în Muntele Athos (diamonitirion);
– Transportul cu vaporul;
– Transportul în Muntele Athos;
– Ghid cu experiența;
– Cazarea și masa în Sfântul Munte sunt asigurate de mănăstiri și sunt gratuite. 

Observatii :
• Transportul se face cu Volkswagen Caravelle T5 cu 8+1 locuri . Este posibil ca uneori datorită condițiilor meteorologice, să nu ne putem deplasa din Ouranoupoli spre Sfântul Munte și suntem nevoiti să ne cazăm o noapte la un hotel (10-15 euro nu sunt inclusi in cei 300 de euro) Masa pe drum sau în afara muntelui nu este inclusă în preţ. Pentru pelerinajele în care avem o cazare la hotel, aceasta nu este inclusă în preț (10-15 euro).
Programul pelerinajului poate suferi mici modificări în functie de locurile disponibile de cazare la mănăstiri dar obiectivele afișate vor fi atinse.  Se asigură două mese pe zi la mănăstirile unde vom fi cazați (ar fi bine să aveț
i în rucsac câteva alimente neperisabile, biscuiti, batoane energizante, conserve etc. daca nu rezistați câteva ore fără mâncare, deoarece acolo nu o să avem de unde cumpăra mâncare la nevoie).                                                       
• Alte sfaturi: telefonul mobil deschideti-l doar când este necesar deoarece la mănastiri nu sunt multe prize de încărcat și dacă nu aveți un triplu sau o baterie externa, există șanse mici să reusiti întotdeauna încărcarea când toată lumea concurează pentru aceeași priză; păstrați linistea și respectati gazdele; procurați-vă bani mărunti dacă aveți de gând să platiți pomelnice sau să cumpărați diverse obiecte bisericesti. Pentru mai multe informații intrati aici.

• Dacă sunteti un grup de mai multe persoane și doriți să mergeti într-un pelerinaj la Muntele Athos dar fie nu avem un pelerinaj stabilit în perioada în care doriți să mergeți, fie doriți un pelerinaj cu itinerariu personalizat, puteti să ne contactați pentru a va ajuta în acest sens, organizând pelerinajul dorit în funcție de nevoile dumneavoastră.
• Pelerinajul se adresează exclusiv bărbaţilor!
• Precizăm că pelerinii pot fi preluați și de pe traseul spre Grecia: Adjud ⇒ Focsani ⇒ Buzau ⇒ Urziceni ⇒ Bucuresti ⇒ Giurgiu.

Ne ocupăm de toate detaliile călătoriei, viza de acces în Sfântul Munte (Diamonitirion), obținerea biletelor pentru vapor, transportul pe Munte, ajutor în achiziționarea produselor bisericesti ( traduceri) și oferirea de detalii despre locurile în care mergem.

• Dacă vor fi modificări la cazări, acestea vor fi comunicate pelerinilor înscrisi, telefonic.

Oferim un pachet pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie: la 7 pelerini înscrişi aveti o reducere !

Pentru alte detalii, informații sau rezervări ne puteți contacta la numarul de telefon: 0754554274 , ori puteţi trimite un email la adresa vizitatimunteleathos@gmail.com 

Pentru lista cu restul pelerinajelor vizitaţi pelerinajesfantulmunteathos.ro/anunturi

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.