Cum este in Iad si cum este in Rai!

razboinic După o viață lungă trăită cu eroi, un războinic de soi ajunse dincolo și fu trimis în Rai. Cum însă era un om foarte curios, ceru să i se îngăduie să arunce mai întâi o privire și în iad. Un înger îi făcu pe plac și îl duse până în iad. Acolo se pomeni într-un salon imens care avea la mijloc o masă plină de farfurii umplute care mai de care cu bucate sățioase și bunătăți de neînchipuit. Mesenii care ședeau de jur împrejur erau însă slabi, palizi și cu oasele ieșite în afară de-ti era mai mare mila când îi vedeai.
– Cum este cu putință aceasta? întreba războinicul nostru călăuza. Cum pot fi așa slabi cu toate bunătățile ce le au în față?
– Vezi tu, atunci când ajung aici, cu toții primesc câte o lingură de lemn din acelea folosite îndeobște la mâncare, cu singura deosebire că sunt mai lungi de un metru și neapărat trebuie prinse de la capăt. Numai așa pot să ducă mâncarea la gură.
Războinicul nostru se cutremură. Pedeapsa acelor nefericiri era îngrozitoare, deoarece, oricât s-ar fi străduit, ei nu izbuteau să vâre în gură nici măcar o fărâmiță.
Nu mai vru să vadă altceva și ceru să fie dus de îndată în rai.
Aici avu parte de o surpriză. Raiul era un salon absolut identic cu iadul.
Și acolo era o uriașă masă cu o mulțime de oameni împrejur și la fel de multe delicioase feluri de mâncare înșirate pe ea.
Ba mai mult, toți mesenii aveau în mână aceleași linguri foarte lungi de mai bine de un metru pe care le țineau de la capăt pentru a duce mâncarea la gură.
O singură deosebire era însă: lumea din jurul mesei aici era plină de veselie, bine hrănită şi strălucind de bucurie.
– Dar cum e cu putință asta? întrebă războinicul nostru.
Îngerul răspunse surâzând:
– În iad, fiecare se chinuie să apuce mâncarea și să și-o ducă la propria gură, așa cum a făcut mereu în timpul vieții. Aici însă, fiecare ia mâncarea cu lingura cea lunga și se străduie să o ducă la gura celui de lângă el.
Raiul și iadul îți stau deopotrivă la îndemână chiar astăzi.