Despre ispita deznădejdii

deznadejdeD.V.: Una din ispitele principale în ziua de azi este deznădejdea. Cum trebuie dusă lupta împotriva deznădejdii?

Mihail M.: Deznădejdea în primul rând e un păcat foarte mare. Si, din deznădejde, unii oameni au ajuns de si-au luat si viata. Cu ce drept omori tu un suflet al lui Dumnezeu, aruncându-l în deznădejde? Avem păcat si când ne supăram unul pe altul. Fiindcă, pentru tot ce se intamplă în jurul nostru si pentru răul care apare, trebuie să-i multumim lui Dumnezeu, fiindcă vine de la Dumnezeu pentru îndreptarea noastr’. Si dacă socotim că tot ce este în jurul nostru e pentru iubirea pe care ne-o poartă Dumnezeu, privim deznădejdea ca pe o ispită si cautăm s-o alungăm. Si nu o privim ca pe o lucrare diavolească care ne stapâneste. Este partea miselească cu care diavolul caută să lucreze în om. Îl aruncă în deznădejde si pe urmă-l cucereste. Multi au picat si s-au înselat. I-a dat splendoarea, a văzut-o, si pe urmă l-a coborât. L-a coborât! N-a mai stiut sa-I multumească lui Dumnezeu, ci i-a multumit numai când a fost bine! Si diavolul asta face: îl pune pe om să facă biserici, si-si umple eul lui cu slava desartă si, când pică, l-a cucerit cu totul. Că a facut lucrul acela prin mândrie. Tot ce facem trebuie să facem pentru Dumnezeu, că este de la Dumnezeu, si să-i multumim, cum îi multumim lui Dumnezeu că ne-a învatat atâtea lucruri minunate. Că, la fel, puteam să fiu astăzi făra ochi, făra mâini, fără să pot munci, fără nimic… .
Câti de multumesc pot să-I spun si numai pentru oxigenul pe care-l respir? I-am multumit vreodată? Câte multumiri trebuie să-i dăm pentru oxigenul curat pe care-l inspirăm mereu? Putea să ne facă Dumnezeu cu plamani reci, să ne chinuim în alte chestiuni, si Dumnezeu ne-a lăsat întregi – si noi un multumesc nu-i spunem! Si ce facem? Picăm în deznădejde când unul ne supară cu două cuvinte pe care le merităm! Cine-i vinovat? Eu sunt vinovat, că nu mă împac cu lucrurile asa cum le-a dat Dumnezeu, că le merit si că toate vin de la Dumnezeu pentru mântuirea mea. Eu îi judec pe toti, că ei sunt vinovati, ca ăla-i vinovat – dar pe mine, întotdeauna mă fac întreg si peste tot mă consider binevenit -, or, eu sunt mai vinovat decât toti! Când o să întelegem asta, când o să vedem eul nostru cât e de vinovat, o sa-l întelegem si pe fratele nostru, pentru ca ne este cu adevarat frate! Si ni l-a trimis Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Să ne învătăm să-l acceptăm pe cel de lângă noi, indiferent care ar fi, asa cum este el, atunci întelegem că Dumnezeu ne iubeste. Asta merităm.

Un mare multumesc trebuie să-I dam lui Dumnezeu pentru faptul că ne-am născut ortodocsi! Ce lucru mare este acesta! Puteam să fi trăit într-un sat al indienilor, prin Mexic, sau undeva mai departe, sau cine stie unde, să nu vedem niciodată lumina! Si noi tot n-o vedem si n-o atingem, si o dispretuim si fugim de ea! Preferăm toate cele lumesti si, când lumina cea frumoasă coboară frumos către noi, noi n-o îmbrătisăm, nu urcăm către Domnul, ci ne lăsăm iar in cele lumesti. O vedem, o salutăm si atât. Dar trebuie jertfă ca s-o avem. Nu poti să cuceresti un varf fără să obosesti. Vârful ăsta e cel mai înalt si scopul vietii noastre. Hai să-l cucerim! Cu putină jertfă către fratele nostru, prima dată, ca sa o sa-L iubim si pe Dumnezeu. Caci pe El, pe care nu-L vedem, cum il vol iubi, daca pe fratele nostru, pe care-l vedem, nu-l iubim? Putem sa-L iubim pe Dumnezeu pe care nu-L vedem, daca pe fratele nostru, pe care-l vedem, nu-l iubim? Hai sa-l iubim pe fratele nostru si sa cucerim piscuri inalte, caci asa vom ajunge si la Dumnezeu, ca Dumnezeu ne vrea de mult! Dumnezeu ne vrea de mult!

Preluare din cartea: Minuni Contemporane editura Areopag Bucuresti 2011