Educatia religioasa a copiilor

Praying Child
Ar fi de dorit ca parintii si profesorii de religie sa nu uite ca menirea lor principala este de a-i insufla copilului dragostea sincera pentru Hristos si pentru Maica Domnului. Daca un copil creste cinstind pe Hristos si pe Maica Domnului ca pe niste fiinte preaiubite, aceasta dragoste ii va aseza inima intr-u Domnul si chiar daca mai tarziu va fi bantuit de indoieli sau, mai rau, va parasi Biserica,
cel putin nu va fi impotriva lui Hristos in inima sa, ceea ce i-ar putea fi de ajuns mantuirii sale.
Educatia religioasa a copiilor se face in primul rand prin exemplul personal al parintilor si al celor din jur, prin intretinerea in casa a unei atmosfere de dragoste si rugaciune.
Inima copilului este atinsa; fara multe explicatii, el ajunge sa-si faca rugaciunea ca pe un lucru firesc si fara sa aiba nevoie de argumente logice, incepe sa cunoasca prezenta lui Dumnezeu.
In vietile sfintilor remarcam adeseori cum destinul acestora a fost puternic inraurit de cate un om care le-a oferit pilda de sfintenie si pe care l-au vazut pur si simplu. Sfantul Nectarie isi amintea mereu de dragostea bunicii sale si de felul cum se ruga inaintea icoanelor.
Dragostea, rugaciunea si exemplul sunt mult mai convingatoare decat cuvintele – de fapt, tocmai aceste trei calitati dau valoare cuvintelor atunci cand e vorba sa-i aducem pe copii la credinta in Dumnezeu. Ceea ce facem ca parinti sau profesori de religie este adeseori o lucrare ascunsa si ne da prilejul de a face experienta aspectului „infricosator” al libertatii omenesti: acela ca nimeni nu poate impune altuia dragostea de Dumnezeu si de aproapele. N-am vrea altfel, vrem sa-L iubim pe Dumnezeu in mod liber, lucru pe care-l dorim intregii umanitati. Numai ca rugaciunea pentru copiii nostri mult iubiti starneste in noi o continua durere launtrica; caci e mai usor sa vorbim decat sa ne rugam.

Sursa: Hrana pentru suflet – Editie ingrijita de protosinghelul Arsenie Vaidas de la Manastirea Sf. Sava, com. Berzunti, jud. Bacau, 2009.