Lupta cu mândria

Paisie AghioritulAvând în vedere faptul că mândria este patima care ne bântuie sufletele cel mai mult, avem de învățat de la cuviosul Paisie Aghioritul cum să o depistăm, cum să luptăm cu ea și apoi să ne reevaluăm poziția.
Cel mândru nu are zboruri duhovnicești, ci căderi.
-Gheronda, mi-a scăzut temperatura.
-Mă bucur mult că a scăzut – slavă Domnului – căci mult te chinuia. Cred că acum o să se regleze și temperatura duhovnicească, dacă-ți vei da seama de mândria din care provine. Căci este adevărat că mândria poate pricinui nu numai o simplă răceală duhovnicească, ci chiar și o mare febră duhovnicească. În funcție de cum crește mândria, crește și temperatura duhovnicească, care acționează și asupra trupului, făcând să crească și temperatura trupului, deoarece sufletul și trupul conlucrează.
-Mândria este cea mai mare boală duhovnicească. Așa cum lipitoarea îți suge sângele atunci când se lipește de tine, tot astfel mândria absoarbe toată seva duhovnicească a omului. Pricinuiește chiar și asfixiere duhovnicească, deoarece consumă tot oxigenul duhovnicesc al sufletului.
-Gheronda, am observat că de îndată ce pun o rânduială în nevoința mea, toate devin…
-Se vede că spui în sinea ta: „Merg bine”. De aceea ai apoi căderi. Cel mândru nu are zboruri duhovnicești, ci căderi.
-Gheronda, văd că orice aș face sau aș spune, mă cuprinde mândria.
-Tot ceea ce faci, să faci cu gând smerit, căci altfel îl bagi pe diavol chiar și în faptele tale cele bune. De pildă, dacă cineva spune cu mândrie: „Voi merge să fac o faptă bună”, îl bagă pe diavol înăuntru și poate să întâlnească apoi o mulțime de piedici și în cele din urmă să nu o poată împlini. Dar dacă se duce să facă o faptă bună fără zgomot, atunci nu intră diavolul.
-Gheronda, cum să săvârșim corect în noi înșine lucrarea duhovnicească?
-Tainic și tăcut. Lucrarea duhovnicească este foarte fină și este nevoie de multă atenție la fiecare acțiune a noastră. Spun Sfinții Părinti că viața duhovnicească este „știința științelor”. De câtă trezvie este nevoie! Urcușul în viața duhovnicească este precum urcușul pe o scară în spirală care nu are balustradă. Dacă urcă cineva fără să vadă pe unde pășește și spune: „O, cât de sus am urcat! Și unde voi ajunge încă!”, va păși pe-alături și va cădea.
-De ce scara nu are balustradă?
-Fiindcă omul este liber și trebuie să folosească mintea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Dacă nu o folosește corect, ce să-i facă Dumnezeu?
-Gheronda, se poate ca o stare de uscăciune duhovnicească să aibă ca pricină mândria?
-Da, dacă există mândrie, Dumnezeu îngăduie ca omul să rămână într-o stare de trândăvie, acedie și răceală sufletească, căci, dacă îl va ajuta și îi va da să guste ceva ceresc, atunci încet-încet se va mândri și va crede că asta se datorează propriei nevoințe. Nevoiți-vă!, va spune apoi și celorlalți. Eu m-am nevoit și iată ce m-am învrednicit să trăiesc!. Și astfel va vătăma suflete. De aceea Dumnezeu îl lasă să se lovească atât cât trebuie, ca să piară dintr-însul părerea înaltă pe care o are despre sine, să se deznădăjduiască de sine însuși în sensul cel bun și să simtă că „Fără Mine nu puteți face nimic”.

sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul – Patimi și Virtuți – Ed. Evanghelismos, Bucuresti – 2007 (pag.78-80)