Mănăstirea Grigoriu

grigoriu1Se află pe malul mării în partea de S-V a pe­ninsulei, între Mănăstirile Simonopetra și Dionisiu. A fost înființată în secolul al XIV-lea de Cuviosul Grigorie, care s-a nevoit pe acele locuri. Mănăstirea este așezată pe o stâncă mare, chiar deasupra mării.

În anul 1497 mănăstirea a fost refăcută din temelii de domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt.

Până în secolul al XIX-lea ajutoarele domnito­rilor români au fost nelipsite. Dintre aceștia, în afara celui pomenit mai sus, amintim: Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Alexandru Lăpușneanu, Grigorie, Mitropolitul țării Românești și alții.

SF. NicolaeCele mai vestite icoane din această mănăstire sunt: icoana Sfântului Ierarh Nicolae, a Maicii Dom­nului, «Hrănitoarea cu lapte» (Galactotrofusa) și a Maicii Domnului «Pantanasa», care a fost dăruită mănăstirii de Maria de Mangop, soția lui Ștefan cel Mare, singura icoană veche care a scăpat din toate incendiile.

În biserică se păstrează o parte din Lemnul Sfintei Cruci, iar din multele sfinte moaște amintim: picioarele și o mână ale Sfintei Anastasia Romana, capul Sfintei Fotini Samarineanca, capul Sfântului Dionisie Areopagitul, capul Sfântului Mucenic Chirie pruncul, părticele de la Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan cel Milostiv, Sfântul Siluan Atonitul, Sfântul Grigorie, ctitorul mănăstirii, Sfântul Haralambie, Sfânta Iulita, Sfântul Ioan Gură de Aur.

grigoriu2Mănăstirea are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae și, după cum Sfântul Nicolae a fost și este ocrotitorul săracilor, la prăznuirea sa de la 6 decembrie, mănăstirea împarte milostenii la călugării săraci din tot Sfântul Munte. Vom aminti câteva din minunile făcute de Sfântul Nicolae aici:

Într-un timp, grâul mănăstirii era pe terminate. Doi părinți, Mihail și Hrisant, pregăteau mâhniți ultimul grâu pentru a fi măcinat. Ei aveau ascultarea la brutărie și se gândeau ce vor face după ce se va termina grâul. Pe când pregăteau grâul intră un bătrânel la ei și-i întreabă:

– Ce mai faceți, părinților? Cum merge?

– Bine, slavă Domnului, au răspuns părinții.

– Aveți grâu destul?

– Acesta-i tot ce avem. Ne ajunge doar pentru un cuptor, iar noi trebuie să coacem câte două cuptoare pe săptămână.

– Nu vă faceți griji, părinților. Dumnezeu e mare.

Apoi a binecuvântat grâul și a plecat. După câteva clipe cei doi părinți și-au zis: „L-am lăsat să plece fără să-i dăm să mănânce nimic. Ia să-l chemăm înapoi!”. Au alergat după el, dar nu au mai găsit pe nimeni. Au întrebat și pe ceilalți călugări, dar nimeni nu-l văzuse. Atunci și-au dat seama că a fost Sfântul Nicolae, mai ales că grâul, care era pe terminate, s-a înmulțit așa de mult încât le-a ajuns pentru șase luni.

Altădată, pe când părintele Simeon era stareț, s-a întâmplat să nu aibă mănăstirea pește la ziua sfântului. Marea era învolburată și nu era nici o nădejde de nicăieri. Bucătarii au venit la stareț și i-au zis:

– Părinte, n-ar fi bine să punem niște pește la desărat, căci nu este nici o nădejde să găsim pește proaspăt?

Dar starețul le-a zis:

– Fraților, aveți credință că se va îngriji Sfântul Nicolae de ziua lui!

A început Privegherea de toată noaptea în cinstea Sfântului, dar pește nu venea de nicăieri. Bucătarii au venit din nou la stareț, dar au primit același răspuns. La jumătatea privegherii, bucătarii au cerut binecuvântare să pregătească niște fasole, căci pentru peștele sărat era deja târziu. Starețul i-a mustrat pentru necredința lor și le-a spus să aibă răbdare.

Slujba a ajuns la Laude, iar bucătarii nu-și mai găseau pacea, când deodată aud gălăgie în curtea mănăstirii. Apoi se aude vocea celui care avea grijă de limanul mănăstirii: „Părinților, veniți repede! Luați și coșuri; sfântul a făcut o minune!”.

Ce se întâmplase? Un val mare a aruncat pe mal o mulțime de pești mari și grași. Bucătarii erau cei mai uimiți; aproape că nu le venea să creadă. A fost hramul cel mai bogat în pește.

grigoriu3Altădată, de Sfântul Nicolae, chelarul a spus starețului că nu va mai putea da ulei pustnicilor, fiind numai o jumătate de vas. Dar starețul i-a poruncit să le dea tot ce este. Făcând ascultare, a început să dea ulei pustnicilor care veniseră la prăznuirea Sfântului Nicolae. A observat cu uimire că uleiul nu scădea deloc. A dat la toți pustnicii, dar uleiul nu a scăzut câtuși de puțin; Sfântul Nicolae își făcuse din nou datoria.

Altă ocrotitoare a mănăstirii este Sfânta Anastasia Romana, din a cărei sfinte moaște o parte se află aici. Ea este doctorița mănăstirii. Când se îmbolnăvesc, toți părinții aleargă la ajutorul ei.

Spunea un părinte că a suferit mulți ani de hemoragie nazală. Odată, pe când avea ascultarea la bucătărie, a avut o hemoragie mai puternică ca alteori. A alergat la moaștele Sfintei Anastasia. Preotul l-a însemnat pe nas cu mâna Sfintei făcând semnul Sfintei Cruci. Atât a fost. De atunci au trecut 40 de ani, dar sânge din nas nu i-a mai curs.

Era în mănăstire un părinte foarte ascultător, având viață curată și fiind foarte simplu și nevinovat. Odată, pe când se afla la Utrenie și slujba ajunsese la «Ceea ce ești mai cinstită…», vede ieșind prin ușile împărătești două femei frumoase și impunătoare ce au trecut pe la toți călugării.

grigoriu4Cea care mergea în față și era mai înaltă îi spunea celeilalte, care era mai mică de înălțime, câți bani să dea la fiecare călugăr. Monahul privea minunându-se de acest lucru și se întreba în simplitatea lui de unde au apărut aceste femei. După terminarea slujbei a mers și a spus totul starețului, iar starețul, care era cu viață sfântă, i-a spus că erau Maica Domnului cu Sfânta Anastasia, care împărțeau bani (har) călugărilor, fiind mulțumite de osteneala lor.

Numărul viețuitorilor de la Mănăstirea Grigoriu, împreună cu cei de la chiliile și colibele aflate pe teritoriul mănăstirii, este de 100 de călugări.

sursa: www.munteleathos.com