Manastirea Constamonitu din Muntele Athos

Manastirea Constamonitu Manastirea este asezata pe un loc deschis si foarte frumos, pe partea golfului Singhiticu, intre manastirile Zografu si Dohiariu, la o ora de mers pe jos de malul marii. Este inchinata Sfantului Intaiului Mucenic si Arhidiacon Stefan.
Dupa traditie se zice ca ar fi fost infiintata de Constantiu, fiul Sfantului imparat Constantin cel Mare, in secolul al IV-lea. Acest lucru il dovedeste si denumirea ei – Constamonitu ( Manastirea lui Consta ).
De asemenea se spune ca in aceasta manastire a vietuit si Sfantul Mucenic Artemie, care a adus moastele Sfantului Apostol si Evanghelist Luca.
In secolul al XIV-lea, manastirea a fost distrusa de piratii catalani, asa cum s-a intamplat si cu alte manastiri din Sfantul Munte.
Dupa ce turcii au ocupat Grecia, precum si Muntele Athos, manastirile au trecut printr-o perioada foarte grea, din punct de vedere material. In 1666, la Manastirea Constamonitu ramasesera doar sase calugari. In perioada cruciatilor si aceasta manastire a fost incendiata, pentru ca nu a vrut sa accepte unirea cu Roma.
Mai tarziu, generalul Radici al Serbiei a refacut manastirea, dupa care a venit si el si s-a calugarit aici, primind numele de Roman.

În biserică se află o icoană a Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, făcătoare de minuni, despre care se spune că a venit în chip minunat de la Ierusalim, în timpul luptătorilor împotriva sfintelor icoane. Altă icoană este cea a Maicii Domnului «Odighitria», adică «Povățuitoarea», care a fost dăruită mănăstirii de regina Serbiei, Ana Filantropini.
antiphonetria-konstamonitu
Mai este o icoană a Maicii Domnului numită «Antifonitria», despre care se spune că, odată, în ajunul praznicului Sfântului Arhidiacon Ștefan, pe când se terminase tot untdelemnul din mănăstire, a umplut un vas cu untdelemn, care se afla lângă icoană. Apoi s-a auzit o voce care l-a înștiințat pe chelar să vină să ia untdelemnul.

Pe la jumătatea secolului al XX-lea mănăstirea a avut un stareț cu viață sfântă, cu numele de Filaret. Era de o simplitate, smerenie și bunătate ce îi uimea pe toți. Nu păstra niciodată nimic pentru el. Dădea și bucata de pâine de la gura lui, dacă vedea pe cineva flămând. Odată, pe când era frate și avea ascultarea la arhondaricul mănăstirii, i s-a întâmplat să fie singur în arhondaric, având ușile încuiate și pregătind mâncarea. Deodată a văzut un tânăr frumos intrând și zicând:

– Binecuvântează! Îmi este tare foame. Surprins, părintele Filaret i-a răspuns imediat cu ospitalitate și dragoste:

– Bine ai venit! Șezi! Cum te cheamă?

– Mihail, a zis tânărul. Și înainte de a fi pus mâncarea, tânărul a dispărut brusc… A fost convins că a fost un înger al Domnului.

Într-o zi a auzit zarvă în fața chiliei sale. Când a ieșit a văzut două rândunele care se băteau. Una, fiind mai mare și mai puternică, o ciupea și o lovea pe cealaltă, rănind-o grav. Bătrânul a intervenit imediat și a salvat-o pe cea bătută. A luat-o în chilia sa și a îngrijit-o până s-a făcut bine. De atunci rândunica, ca să-și arate recunoștința, nu l-a mai părăsit. Oriunde mergea bătrânul zbura și ea deasupra lui, așezându-se uneori pe capul sau pe mâinile bătrânului și, ciripind, căuta parcă să-l înveselească.

Într-o zi, părintele Filaret a ieșit în mijlocul naturii, pentru a se ruga și a se îndulci de frumusețile ei. Rândunica, prietena sa, zbura pe lângă el. Așezându-se pe iarbă la oarecare distanță de mănăstire, după un timp bătrânul a fost cuprins de somn. Deodată rândunica a început să zboare agitată pe deasupra capului bătrânului, făcând zgomot de parcă ar fi vrut să-l trezească și să-i arate un pericol. Trezindu-se bătrânul, a văzut la o distanță mică de el un șarpe foarte mare. Rândunica își arătase dragostea față de bunul bătrân. Acum osemintele bătrânului au culoarea chihlimbarului și împrăștie o mireasmă foarte plăcută.

În Mănăstirea Constamonitu a viețuit și un părinte foarte simplu cu numele Agapie, care mai înainte fusese cioban. Era de o simplitate copilărească, într-un timp a fost trimis cu ascultarea, pentru o perioadă, la un metoc al mănăstirii numit Tripotamos. Acolo era un econom, îngrijindu-se de treburile metocului, de care făcea ascultare. Într-o zi economul i-a zis: „Apostol (acesta îi era numele din lume, căci încă nu fusese călugărit), fierbe niște ouă ca să le mâncăm la masă, dar lasă-le mai moi!”. „Să fie binecuvântat!”, a răspuns Apostol și s-a dus să împlinească porunca. După un timp a scos un ou din apa clocotită, l-a apăsat ici-colo și l-a pus din nou în apă. Puțin mai târziu a scos alt ou și l-a încercat: încă nu erau moi. A făcut același lucru și a treia oară, dar a constatat cu uimire că în ciuda fierberii îndelungate ouăle nu se înmuiau. L-a chemat pe părintele Gherman, economul, și i-a zis cu amărăciune: „Preacuvioase părinte, aceste ouă blestemate nu sunt bune de fiert! Le fierb de atâta timp, dar ele nu se înmoaie”. Neputându-și stăpâni râsul, părintele Gherman i-a spus: „Mai lasă-le puțin, Apostole, și se vor înmuia!”. Și Apostol i-a răspuns cu seriozitate: „Să fie binecuvântat, părinte!”.

La fel ca toate mănăstirile, Mănăstirea Constamonitu a primit și ea danii românești, care au fost făcute de către domnitorii Vlad înecatul, Petru Rareș, Mihnea Turcitul, Radu Mihnea, Constantin șerban și alții.

Se găsește și la această mănăstire o bucată din Lemnul Sfintei Cruci, iar sfinte moaște de la: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Apostol Andrei, Sfinții doctori Chir și Ioan, Sfântul Partenie episcopul Lampsakului, Sfântul Haralambie, Sfântul Mucenic Artemie, Sfântul Prooroc Zaharia, Sfinții 40 de Mucenici, Sfântul Iacob Persul și mulți alții.Numărul călugărilor din această mănăstire este de 40.

 

Sursa: de Monah Pimen Vlad: Sfantul Munte Athos Gradina Maicii Domnului, Editia a II-a, revizuita si adaugita. pg. 149-153