Parabola lingurilor lungi

parabola lingurilor lungiUn om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi l-a rugat: “Doamne, aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.”

Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre ele iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas cu tocană care mirosea atât bine de îi lăsa omului gura apă.

Cu toate acestea, oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Aveau linguri foarte lungi legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza cozilor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură…

Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul. Vino să îţi arăt şi Raiul!”

În cealaltă cameră se găsea aceeași masă rotundă cu același vas mare de tocană mirosing îmbietor. Oamenii de la masă aveau aceleași linguri incomode, dar păreau bine hrăniţi, râdeau şi vorbeau între ei.

Omul pios a spus: “Nu înţeleg!”

“Este foarte simplu”, i-a explicat Dumnezeu. “Aceşti oameni fericiţi şi sănătoşi au învăţat să se hrănească unii pe alţii, în timp ce ceilalţi se gândesc doar la ei înşişi…”