Pelerinaj la Sfantul Munte Athos si Salonic 16-21 ianuarie 2016

Manastirea ZografuOrganizăm pelerinaj la Muntele Athos si Salonic cu plecarea din Bacau în data de 16 ianuarie 2016 până pe 21 ianuarie 2016 cu participare la privegherile pe vechi pentru două praznice mari: Botezul Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul. Dacă sunt doritori există si posibilitatea îmbarcarii din Suceava, Botosani sau Iasi. Traseul cu mănastirile vizitate in acest pelerinaj este urmatorul :

Sambată 16 Ianuarie
Ziua 1 : Plecare din Bacau pe ruta ⇒ Adjud ⇒ Focsani ⇒ Ramnicu Sarat ⇒ Buzau ⇒ Urziceni ⇒ Bucuresti ⇒ Giurgiu ⇒ Ruse ⇒ Sofia ⇒ Kulata ⇒ Serres ⇒ Ouranoupoli (Portul de imbarcare spre Sfantul Munte).

Duminică 17 ianuarie
Ziua 2 : Ridicăm de dimineaţă diamonitirele (viza de intrare) de la biroul din Ouranopoli, apoi ne imbarcăm pe vaporul spre Muntele Athos care ne duce până la arsanaua Mănastirii Zografu, aici ne putem închina la icoana facatoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe care s-a pictat singura si la celelalte odoare  si icoane ale mănastirii. Ne cazam la Mănastirea Zografu.

Luni 18 ianuarie
Ziua 3 : Plecăm pe jos 3 ore spre Mănăstirea Vatopedu (închinare la cele 7 icoane făcatoare de minuni si Brâul Maicii Domnului dar şi la celelalte odoare ale mănăstirii ). Participăm la privegherea pentru praznicul Botezului Domnului, sărbatorit după calendarul vechi, neîndreptat. Ne cazăm la Mănăstirea Vatopedu

Marti 19 ianuarie
Ziua 4 : Dimineată participăm la Sfanta Liturghie Arhierească, luăm masa la trapeza mănăstirii apoi închiriem un microbuz pentru a vizita urmatoarele obiective: Schitul Sfantul Andrei (cea mai mare biserică din Balcani, închinare la capul Sfântului Andrei); Capitala Athosului Kareia ; Biserica Protaton (icoana Maicii Domnului facatoare de minuni Axionita); Schitul Sfantul Ilie (icoana Maicii Domnului Înlacrimata şi alte odoare ale schitului); Mănăstirea Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului Gherontissa); Mănăstirea Iviru ( icoana Maicii Domnului Portăriţa, izvorul Maicii Domnului); Mănăstirea Filoteu ( (Icoana Maicii Domnului  Glycophilousa – Dulce Sărutare); Mănăstirea Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii); Chilia Buna Vestire – Schitul romanesc Lacu, aici ne vom caza si apoi vom participa la privegherea pentru praznicul Sfântului Ioan Botezatorul sărbătorit după calendarul vechi neîndreptat.

Miercuri 20 ianuarie
Ziua 5 : Plecăm spre Schitul romanesc Prodromu, ne oprim întai la izvorul Sfântului Atanasie, apoi la Mănăstirea Marea Lavra (închinare la moaştele Sfantului Atanasie, crucea de lemn încastrata in fier pe care o purta acesta, bastonul de fier de doi coţi, icoana Cucuzelita, mai putem vedea chiparosul plantat chiar de Sfantul Atanasie, unul din cei mai batrani din lume având peste 1000 de ani); ajungem la Schitul românesc Prodromu (închinare la icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromita si a Sfantului Ioan Botezatorul). Ne cazăm aici. În funcţie de timpul rămas vom merge la Peştera Sfântului Atanasie, circa 10-15 minute de mers pe jos.

Joi 21 ianuarie
Ziua 6 : Plecăm spre capitala Kareia de unde ne deplasam pe jos circa 10 minute spre Mănăstirea Cutlumuş (închinare la icoana Maicii Domnului Păzitoarea de rele si celelalte odoare ale mănăstirii). Plecăm din Kareia cu autocarul spre portul Dafni de unde ne îmbarcăm pe vapor spre Ouranopoli, Din Ouranopoli plecam catre Salonic unde vom merge la Biserica Sfantului Dumitru Izvoratorul de Mir ( Inchinare la Moastele Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantul Grigorie si Sfanta Anisia);Vizitare Piata Aristotel ,apoi mergem la Manastirea Sfintei Teodora care este in centru orasului Salonic, in spatele pietei Aristotel, pe strada ce duce in Plateia Aghia Sofia. Tot in aceeasi biserica se afla si moastele Cuviosului David al Tesalonicului. In curte, este aghiasma Sfintei Teodora. Seara plecam spre Romania, unde vom ajunge  a doua zi. 

Preţ : 160 euro + 25 euro diamonitirionul + feribotul şi transportul in Sfântul Munte 95 euro = 280 euro in total cu toate cheltuielile incluse :

– Transportul rutier;
– Paşaportul de intrare in Muntele Athos (diamonitirion);
– Transportul cu vaporul;
– Transportul in Muntele Athos.
– Cazarea si masa sunt asigurate de manastiri si sunt gratuite.

Observatii :
• Transportul se face cu un Volkswagen Transporter cu 8+1 locuri (aer conditionat). Este posibil ca uneori datorita conditiilor meteorologice, sa nu ne putem deplasa din Ouranoupoli spre Sfantul Munte si suntem nevoiti sa ne cazam o noapte la un hotel (10/15 euro nu sunt inclusi in cei 280 de euro). Programul pelerinajului poate suferi mici modificari in functie de locurile disponibile de cazare la manastiri dar obiectivele afisate vor fi atinse. Se asigura doua mese pe zi la manastirile unde vom fi cazati (ar fi bine sa aveti in rucsac cateva alimente neperisabile, biscuiti, batoane energizante, conserve etc. deoarece acolo nu o sa avem de unde cumpara mancare la nevoie).                                                       
• Alte sfaturi: telefonul mobil deschideti-l doar cand este necesar deoarece la manastiri nu sunt multe prize de incarcat si daca nu aveti un triplu exista sanse mici sa reusiti intotdeauna incarcarea cand toata lumea concureaza pentru aceeasi priza; pastrati linistea si respectati gazdele; procurati-va bani marunti daca aveti de gand sa platiti pomelnice sau sa cumparati diverse obiecte bisericesti. Pentru mai multe informatii intrati aici.

• Daca sunteti un grup de mai multe persoane si doriti sa mergeti intr-un pelerinaj la Muntele Athos dar fie nu avem un pelerinaj stabilit in perioada in care doriti sa mergeti, fie doriti un pelerinaj cu itinerariu personalizat, puteti sa ne contactati pentru a va ajuta in acest sens, organizand pelerinajul dorit la Sfantul Munte in functie de nevoile dumneavoastra.
• Precizam ca pelerinii pot fi preluati si de pe traseul spre Grecia: Adjud ⇒ Focsani ⇒ Buzau ⇒ Urziceni ⇒ Bucuresti ⇒ Giurgiu.

Ne ocupam de toate detaliile calatoriei, viza de acces in Sfantul Munte (Diamonitirion), obtinerea biletelor pentru vapor, transportul pe Munte, ajutor in achizitionarea produselor bisericesti( traduceri) si oferirea de detalii despre locurile in care mergem.

Oferim un pachet pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie: 7 pelerini înscrişi + 1 gratis!

Pentru alte detalii, informatii sau rezervari ne puteti contacta la numerele de telefon: 0748 756 887 sau 0748 435 256 în cazul în care nu ne gasiţi la primul numar, ori puteţi trimite un email la adresa vizitatimunteleathos@gmail.com 

pentru lista cu restul pelerinajelor vizitati pelerinajesfantulmunteathos.ro/anunturi