Scurt istoric al Chiliei „Sfantul Gheorghe” Colciu

poza Schitul Colciu Traditia athonita ne spune ca zona numita astazi Colciu, a fost candva un schit. In aceasta zona se gaseste Chilia „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe”, a carei staret a fost Parintele Dionisie Ignat.
Schitul a fost intemeiat anterior veacului al XIII-lea intr-unul din locurile cele mai inalte din partea de sud a Manastirii Vatopedi, de-a lungul coastei de rasarit a Peninsulei Athonite. In jurul bisericii centrale (kiriaconului) si a turnului de aparare s-au construit in timp pana la zece chilii. Astazi se mai pastreaza doar ruinele turnului si patru chilii cu viata monahala activa, celelalte fiind ruinate.
Cel mai de seama dintre nevoitorii schitului, de-a lungul veacurilor, a fost Cuviosul Agapie, canonizat ca sfant si praznuit pe 1 Martie.
Despre Sfantul Agapie de la Colciu aflam din Sinaxarul la „Slujba Sfintilor Athoniti” scrisa de Sfantul Cuvios Nicodim Aghioritul, precum si din traditia orala athonita.
Sfantul Agapie a trait alaturi de staretul sau in chilia „Sfanta Treime”, in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. In urma unei incursiuni turcesti, Sfantul Agapie a fost luat rob si tinut in captivitate timp de 12 ani. In tot acest timp a slujit cu buna credinta stapanilor lui agareni care-l cumparasera, incat acestia ii aratau mai multa ingaduinta decat celorlalti robi.
Sfantul Agapie a fost insa eliberat in chip minunat de catre Maica Domnului, intorcandu-se in taina la Batranul lui din Sfantul Munte. Acesta insa l-a certat cu asprime si l-a trimis inapoi, nemultumit fiind de felul in care isi parasise stapanii. Adevarat fiu al ascultarii, Sfantul Agapie s-a intors fara impotrivire. Ajungand la stapanii sai si si spunandu-le ce s-a intamplat, acestia au fost uimiti de fapta Batranului si au cerut sa afle mai multe despre Dumnezeul crestinilor. Mai tarziu, stapanul agarean si cei doi fii ai sai au venit in Sfantul Munte unde au primit luminarea botezului si au devenit monahi, sfarsindu-si viata cu cuviosie in Schit.
Chilia „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” se afla la cateva sute de metri de vechiul turn, pe versantul de rasarit al Sfantului Munte, la o altitudine de aproximativ 200 metri si la o distanta de 15-20 de minute de la malul marii. Aici clima este mai uscata, nefiind in directia curentilor de aer vatamatori.
Data construirii in acest loc a primului lacas inchinat „Sfantului Mare Mucenic Gheorghe” se pierde in negura vremurilor. Dar, dupa spusele Batranului Dionisie, o traditie foarte veche mentioneaza ca acest loc a fost ales printr-o minune savarsita de Sfantul Gheorghe, asa zisa „Minune cu turcul”:
Un boier turc, plutind cu corabia in apropierea coastei de rasarit a Athosului, a fost surprins pe neasteptate de o furtuna. Pe malul marii, intre Colciu si Manastirea Pantocrator este un loc numit de pescari Pirgud unde marea face un fel de golf mic intre peretii marii de stanca.
Aici a ajuns noaptea corabia cu panze a turcului, vantul sufland cu putere din larg. Boierul agarean, temandu-se cu ca sfarsitul ii este aproape si se va sdrobi cu corabia de stanca, si-a pierdut orice nadejde de scapare. Si-a amintit insa de un sfant al „ghiaurilor” (crestinilor) si i-a cerut ajutorul zicand: „Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, ajuta-ma sa ies din primejdia aceasta!” Iar Sfantul , grabnic ajutor fiind, l-a izbavit in chip minunat.
Dimineata, vazand la lumina zilei peretii stancosi si primejdia in care fusese, turcul s-a hotarat sa ridice in apropiere un lacas de inchinare Sfantului Gheorghe, izbovitarul sau, chiar pe locul actualei biserici a chiliei.
Mai tarziu, calugarii au facut un paraclis inchinat Sfantului, spre amintirea „Minunea cu turcul”. In jurul acestei bisericute s-a intemeiat prima comunitate monahala, loc de liniste si de pustnicie.
Biserica actuala are pe unul dintre pereti o marmura care dateaza din secolul al XVIII-lea, si care aminteste numele ierodiaconului Galaction si al monahului Ambrozie, doi ctitori care au refacut Paraclisul „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe”.
Perioada cea mai grea pentru monahismul athonit a fost dupa Revolutia greceasca din 1821, care a dus la pustiirea Schitului Colciu si a Chiliei Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Se stie ca in acea perioada majoritatea calugarilor din Sfantul Munte au fugit sau au fost martirizati.
Spre sfarsitul secolului al XIX-lea la Sfantul Munte a inceput o mare reinviere spirituala. Astfel viata monahala s-a reinoit si la chiliile Schitului Colciu. In jurul anului 1880, un monah de la chilia vecina „Sfantul Stefan”, pe nume Antonie, a venit la chilia „Sfantul Gheorghe”, refacand-o partial. La „Sfantul Stefan” nu prea aveau apa, iar la „Sfantul Gheorghe” erau doua izvoare foarte bune si se puteau ocupa si de gradinarit. Unul din izvoare chiar poarta numele de „Izvorul Sfantului Gheorghe” si nu a secat niciodata, chiar in perioade de seceta, cand la alte izvoare din Colciu nu gasesti apa.
Dupa Parintele Antonie s-a nevoit aici o serie neintrerupta de monahi si de duhovnici romani precum: Gherontie si Nicandru din Basarabia, ieroschimonahul si duhovnicul Mihail care venise din Schitul Cavsocalivia cu ucenicii lui, apoi ieromonahul Ioanichie, monahul Nichifor, si altii. Mai tarziu, in anul 1937, ieromonahul Ioanichie cu obstea sa, urmasi ai duhovnicului Gavriil Mateescu, se muta la o chilie de langa Careia, iar la Chilia „Sfantul Gheorghe” vine Batranul Ghedeon Chelaru cu obstea lui din care facea parte si Parintele Dionisie Ignat impreuna cu fratele lui dupa trup, Ghimnazie. Formarea Duhovniceasca a batranului Dionisie se datoreaza in principal fratelui sau, ieroschimonahul Ghimnazie, care era un duhovnic incercat.

sursa: Paraclisul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, Chilia Sfantului Mare Mucenic Gheorghie Sfantul Munte Athos