Transmiterea păcatelor de la părinţi la copii

„Aschia nu sare departe de trunchi” spune o vorbă. Sau”ce naşte din pisică, şoareci mănâncă”. Altă vorbă din popor zice: „Capra sare masa, iedul sare casa”. Adică faptele părinţilor se transmit şi se amplifică în copii. Biblia spune de mii de ani că păcatul se transmite până la al treilea şi al patrulea neam şi chiar mai mult… .
Toate acţiunile omului se scriu în două locuri: În Cartea vieţii lui Dumnezeu şi în ADN-ul uman (Cele 3,27 miliarde de perechi de baze din ADN şi zecile de mii de gene din fiecare celulă lucrează ca un calculator, înmagazinând şi transferând uluitor informaţii generaţiilor următoare). Din „catalogul” lui Dumnezeu faptele se şterg prin spovedanie şi prin canon, însă, din codul genetic… nimeni nu garantează ştergerea lor… decât tot numai mila lui Dumnezeu, Cel ce poate lucra şi acolo.

Acum ajungând la vârsta maturitaţii, te superi pe copii tăi pentru faptele lor necugetate. Dacă analizezi obiectiv situaţia, observi că ei generează aproximativ aceleaşi supărări pe care le-ai produs şi tu, sau cei din neamul tău, (desigur, adaptate şi amplificate la timpul de acum). Te mânii pe ei, îi mustri, chiar îi jigneşti, uitând că părinţii lor, mai înaintea lor, au făcut la fel (…ca în vremea aceea…).
Toate „facturile vieţii”, mai devreme sau mai târziu se plătesc. Şi se plătesc scump, unele!!!

Pe lângă zestrea genetică moştenită, copilul copiază foarte uşor viaţa părinţilor. În limba noastră se observă asemănarea cuvintelor „copil”, „copie”, „copii”. Cât de mic ar fi, observă o mamă care petrece mai mult timp în faţa calculatorului decât în faţa icoanei. Sesizează şi chiar imită o mamă care are ca sfătuitor fidel oglinda şi care doreşte mai mult să se facă plăcută oamenilor decât lui Dumnezeu. Copilul e un lut moale pe care se întipăreşte modelul.
Nu uita nici o clipă că urmaşii tăi te văd cum te porţi, cum vorbeşti ca tată, ca mamă, cu ce te ocupi în timpul liber, cum te comporţi faţa de soţia ta, de soţ sau faţa de alţi oameni, faţă de părinţi, de vecini, etc. Ei văd şi copiază… ba chiar amplifică purtările tale. Păcatele făcute contra copiilor sunt mult mai grele decât cele făcute contra părinţilor.
Dacă şi tu ai păcate din copilărie, să îţi pară rău! Mărturiseşte-te şi împlineşte un canon pe măsură, ca să anulezi efectul faptelor. Să îl rogi pe Dumnezeu să îţi ferească, El, copii de moştenirea genetică şi de exemplul personal pe care le-ai oferit. Dar să cauţi şi tu, prin toate metodele, să corectezi greselile lor. Nu crede că păcatele tale le-au pervertit viaţa iremediabil. Să nu greşesti cumva fată de copii tăi, lăsându-i de capul lor, că faci şi mai mult rău. Împreună cu Dumnezeu vei înclina balanţa spre bine.

Obişnuieşte-i de mici cu postul, cu rugăciunea, cu viaţa religioasă, căci pe urmă îţi va fi foarte greu. Dacă îi laşi după voia lor, le înlesneşti posibilitatea de a se deforma mai rău şi moral şi spiritual. Vei avea de dat un greu răspuns în faţa lui Dumnezeu şi în faţa urmaşilor urmaşilor tăi. Oferă-le, atât cât poţi, un model de părinte demn de urmat, un om după chipul şi asemănarea Creatorului, iar dacă nu poţi fi tu aşa, arată-le exemple printre duhovnici buni, creştini buni sau în vieţile sfinţilor, printre eroii creştinătăţii. Nu-i lăsa fără modele de imitat, căci altfel vor copia vedetele momentului, adevaraţii „sfinţi” ai omului debusolat de azi.
Specific tânărului este dorinţa de progres, de eroism, de acte de bărbăţie. Mai e ceva specific tânărului, dorinţa de imitare, de copiere, de a se identifica cu cineva sau cu ceva. Aceste bune înclinaţii, dacă nu sunt bine canalizate, aduc dezastre mari. Dacă n-ai avut grijă până acum de formarea mentalului copilului tău, de acum să ai!

Se spune în Biblie că Sfântul Iov îi învăţase pe cei 10 copii ai săi, ca fiecare în casa lui, pe rând, să întindă mese pentru săraci. După fiecare astfel de faptă măreaţa, dreptul Iov aducea jertfă pentru copii lui, zicând: „Se poate ca feciorii mei să fi păcătuit şi să fi cugetat cu păcat împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1,5)
Auzi ce om minunat! El se îngrijora că poate vreun copil al lui a greşit… cu gândul. Iată cum judeca un om cu dragoste de Dumnezeu! Relaţia cu El este primordială. Celelalte sunt lucruri secundare, pe care, tot cu ajutorul de sus, le poţi rezolva.

Grija de mântuirea copiilor tăi trebuie să fie o prioritate a vieţii tale. Căsătoria se face uşor. Copii, de asemenea. E uşor a fi tată sau mamă. Dar e greu să fii adevărat părinte. Şi mai ales un părinte vrednic de răsplata cerului. Pe lângă purtarea de grijă de mântuirea familiei, trebuie să te ocupi şi de tine.
Pentru că nu te-ai corectat la timp, vezi acum că s-au înrădăcinat în tine patimile copilăriei, au crescut şi s-au amplificat, ajungând să nu te mai poţi înfrâna de la vorbe urâte, gesturi, fapte. Când erai mic, de exemplu, sustrăgeai lucruri mărunte, acum nu te poţi abtine să iei de la serviciu diverse lucruri, pentru care rişti să fii pedepsit. „Cine fură azi un ou…”, cum zice vorba bătrânească, mâine fură găina, apoi porcul şi în final fură boul… Progresiv… Când erai mic, te învoiai cu gânduri desfrânate, acum te macină porniri urâte spre curvie şi poate că şi trăieşti în asemenea păcat.

Inelul rotund al cununiei, cel fără de început şi fără sfârşit, verigheta, simbolizează dragostea nemodificată, pe care trebuie să o aibă soţii între ei. Iubeşte constant, de vrei să fii iubit constant de perechea ta şi chiar de nu te mai iubeşte ea (el)! Aşa cere „contractul” pe care l-ai făcut benevol în faţa Creatorului. Dacă nu ai încă un astfel de contract, studiază bine „prevederile contractuale”, ca să ştii la ce jug te bagi pe viaţă. Prin cununia religioasă doi oameni devin unul singur.
Dacă vrei să începi o viaţă noua, încearcă, rând pe rand, să laşi câte ceva dintre obiceiurile tale urâte. Azi, unele, mâine, altele. Atât cât poţi tu. Dumnezeu nu îţi cere imposibilul. ştie cât poţi. El apreciază şi puţinul pe care îl faci, pentru că te iubeşte. Fă aceasta atât pentru tine, cât şi pentru familia ta, pentru copii tăi. Luptă, omule, cu gândurile rele, ca să nu ajungi la fapte! Demască la spovedanie atracţiile spre păcat, nu doar faptele. Demască-l pe diavolul care te ispiteşte! Păcatul trebuie nimicit din faşă, ca să nu ajungă să te domine.

Sursa: Cartea – Tu ce crezi? Sfaturi duhovniceşti ortodoxe, editura Art Soleil, Brasov, 2016 de Ierodiacon Visarion Iugulescu pg.23-26