Loc ales, Grădina Maicii Domnului, martor şi moştenitor al strălucitei culturi bizantine, Muntele Athos e un tezaur ortodox, alături de Ţara Sfântă. El alcătuieşte, împreună cu Sinaiul şi Taborul, triada munţilor dumnezeieşti. Pe Athos s-a desăvîrşit, în construcţia bisericilor, opera întregii ortodoxii.
Sfântul Munte Athos din Grecia cuprinde astăzi şase categorii de aşezăminte monastice: mănăstiri, schituri, chilii, bordeie şi sihăstrii. Mănăstirile sunt în număr de 20, care nu poate fi sporit sau micşorat. Dintre acestea, 17 sunt greceşti, una e rusească, una sârbească şi alta bulgărească. Noi, românii, avem trei schituri la Munte: Prodromu, Lacu şi Colciu, construite în partea răsăriteană a peninsulei, fie cu ajutorul voievozilor români, care au fost ctitori şi donatori ai mai multor mănăstiri de pe Munte (azi administrate de alte ortodoxii), fie cu mai noi contribuţii şi strădanii. Până în 1914, locuitorii Sfîntului Munte – doar bărbaţi, conform vechilor rânduieli de la care nu există abatere – erau în număr de vreo 5.400, dintre care 5.000 – monahi. Azi au mai rămas 2.000. La Athos, toţi monahii, atunci cînd sunt primiţi ca novici sau tunşi în monahism, dobândesc cetăţenia greacă, fără altă formalitate. Ei dispun de o organizare administrativă autonomă şi chiar de poliţie proprie.
Ritualurile
Portul de intrare al Sfântului Munte e Dafni, denumire care se datorează nenumăraţilor dafini care cresc în zonă. „Când am pus pentru prima dată în viaţă piciorul pe insulă, la Dafni, am simţit că mă aflu într-o altă lume“, ne mărturisea pictorul Mihail Gavril, întors dintr-un pelerinaj făcut cu mai mulţi prieteni din România, Elveţia şi SUA. El a pregatit si o expoziţie la Bucureşti consacrată temei „cerului şi pămîntului“, în care Ţara Sfântă şi Muntele Athos reprezintă principalele surse de inspiraţie. Pânzele sale, aşezate în rame de format „marină“, ne descoperă turle de biserici, clopote, chipuri de călugări, dar şi marele albastru al Egeei.
A trăit câteva zile printre călugări o experienţă unică: „Am dat de un program ca la cazarmă. Scularea, la ora 3:30, când se ascultă slujba la biserică pînă la ora 7:00. Prezenţa noastră la slujbă era obligatorie. Oricine vine la Athos mănâncă şi doarme fără plată, dar trebuie să se supună programului general din mănăstire“, ne desluşeşte el. Şi masa? „Nu sunt decât două mese pe zi. La 7:00 – micul dejun, apoi fiecare pleacă la locul hotărît de către stareţ. Pînă la 3:30, după-amiaza, când se pune masa principală a zilei. După ce s-a mâncat, se face slujba de vecernie, iar la 10:00 deja e culcarea. Eu, unul, n-aş rezista la un astfel de ritm permanent. La masă, toată lumea mănâncă la fel. Dimineaţa – ceai, produse de post: conopidă, cartofi, fasole, linte, fructe, halva. Cînd a terminat de citit rugăciunea călugărul de serviciu în trapeză, s-a terminat şi masa şi trebuie să te ridici, indiferent dacă ai mîncat sau nu tot din farfurie. La prânz, călugării mănâncă, de regulă, o ciorbă de legume şi un fel cu orez. Vrei să mă crezi că, la un moment dat, nu mi-a mai fost foame? Şi aveam destulă mîncare suplimentară, pe care am şi lăsat-o acolo, pentru pomeni.“
Arte
Tablourile lui Mihail Gavril au nişte rame speciale, tratate cu miere de albine şi poleite cu aur. Pe ele, artistul a scris ici o rugăciune, colo – un amănunt semnificativ. În total, 70 de tablouri care aşteaptă un spaţiu expoziţional pe măsură. Paralel cu lucrările de la Athos, Mihail Gavril mai lucrează la un proiect avînd ca temă efectele luminii în Grecia, Turcia şi Bulgaria. Acest renascentist modern care crede în miracole („la Athos“, spune el, „viperele nu muşcă, iar fumătorii ca mine nu simt nevoia să mai fumeze pe tot timpul şederii!“) s-a întors de la Sfîntul Munte împreună cu prietenii săi Nick, Mihail, Dan, Gheorghe, Dorin şi Cristian, având, deja, gândul la o nouă întâlnire. Anul acesta. În toamnă. În acelaşi loc…
sursa: prieteniisfmunteathos.wordpress.com
