Locuitorii din Conita au fost impresionati de apropierea pe care o avea ”Călugarul” cu animalele.
Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, pe când se retrăgea la chilia sa, Părintele Paisie a auzit voci înspăimântate. Iese afara si ce să vadă? Un urs mare a intrat pe poarta principala creând panică printre cei aflati în curtea mănăstirii. Cuviosul s-a apropiat însă de urs si i-a zis: ”Acum trebuie sa pleci pentru că oamenii se tem. Să revii mâine, dar nu pe aici, ci pe poarta din spate.”
Ursul a pornit spre munte pe cele două picioare ale sale. In fiecare luni, sapte-opt ursi veneau la locul din spate al Mănăstirii, unde se afla bucătăria si Parintele Paisie le dadea din mancarea pe care credinciosii o lăsau la sfârșit de săptămână.
Într-o zi, un copil, văzând mormantul pe care l-a sapat Cuviosul, i-a zis:
– Parinte, mormantul nu s-a adâncit îndeajuns, mai trebuie săpat.
– Du-te la magazie sa aduci faras si cazma, să săpam mai adanc, a răspuns acela.
Intrând copilul în magazie, a vazut în fata sa doi serpi, si s-a speriat. Parintele Paisie însa s-a dus în spatele sau, l-a atins pe umar si i-a zis: ,,Sunt inofensivi, Gheorghe, nu te teme!’” Iar serpilor le-a spus: ”Duceti-va în spate, nu vedeti că lui Gheorghe îi e frică?” Serpii au ascultat si imediat s-au retras si s-au strâns într-un colt.
La Stomio erau multi serpi, dar Cuviosul nu ii omora si nici nu lasa pe altii sa-i omoare. Atata sensibilitate duhovniceasca avea, incat nici furnici nu dorea sa calce. Unui copil, care invata mestesugul tamplaritului, i-a spus odata:
– Panaghioti, fii atent să nu calci vreo furnica!
– Ei, Parinte, sunt atâtea furnici! a raspuns copilul.
– Tu să fi atent! a insistat Cuviosul.
Intr-o alta zi, in vara lui 1960, a vazut un iepure de camp ce manca păstăi din mica grădină pe care o făcuse pe terasă, mai jos de mănăstire. S-a dus încet, încet în spatele iepurelui, si-a deschis dulama, si l-a prins înauntrul acesteia. L-a luat sus la mănastire, l-a tuns pe frunte si i-a pictat cu rosu o cruce iar pe urma l-a lăsat liber zicand: ,,Haide să te duci în harul Domnului si altă dată să nu mai mănânci păstăile! Ai atât de multă iarbă să mănânci, atât de multă a dat Dumnezeu!”
Dupa aceea a zis vânătorilor:
– Sa fiti atenti să nu omorâți iepurele meu! Are o cruce pe frunte ca sa îl recunoasteti si voi!
– Parinte Paisie, cum poti să vezi daca iepurele are cruce sau nu? Iepurele alearga ca un glonț, au raspuns vânătorii.
– Îl veti vedea, îl veti vedea, a răspuns, si astfel i-a împiedicat să vâneze aproape de mănăstire.
Dragoste avea si fată de căprioare. Când se ducea la lemne în pădure, ele îl recunoasteau după lovitura de topor si se apropiau de Parinte. Vino să vezi căprioarele, i-a spus odata unui vânător! Si te rog mult, să nu omori niciuna dintre aceste animale. Vânătorul s-a apropiat si a rămas surprins când a văzut cum cinci-sase căprioare păsteau lângă Cuvios. Apoi a declarat: Cea mai frumoasă priveliste este sa-l vezi pe Călugar stând în compania căprioarelor.
Traducere din cartea Sfantul Paisie Aghioritul, Sf. Ioan Teologul – Suroti 2015 de S. M. Pantocrator http://impantokratoros.gr/9897AFF2.ro.aspx