Alte lăcaşuri româneşti de la Athos

Chilia Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de la Provata unde se nevoiesc patru părinți români din Basarabia;

Chilia Sfântului Ioan Botezătorul tot de la Provata unde se nevoiesc doi părinți români (aceste două chilii se găsesc pe teritoriul Lavrei);

Chilia Intrarea în biserică a Maicii Domnului, care aparține Mănăstirii Dionisiu și alte colibe unde se nevoiesc părinți români.

Chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Capsala unde se nevoiesc trei părinți români;

Chilia Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Capsala unde se nevoiește un român;

În zona Capsalei, ce se află pe teritoriul Mănăstirii Pantocrator, au fost multe chilii românești în care au viețuit părinți cu viață sfântă. Amintim pe părintele Trifon care a trăit într-o sărăcie totală. Casa îi era aproape dărâmată, iar când ploua, apa se găsea peste tot în chilia sa. Părintele Trifon nu se îngrijea de nimic pământesc. Un alt cuvios a fost părintele Irodion. Acesta a avut darul înainte vederii și se prefăcea nebun. Părintele Fanurie avea o viață sfântă și așa au fost mulți alții, doar de Dumnezeu știuți.

Chilia de la Colciu, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, adăpostește doi părinți români.

Nu departe de Colciu, puțin mai în vale, se află chilia Sfântului Ipatie unde se nevoiesc trei părinți români. Zona în care se găsește chilia are o climă foarte bună și livezi bogate. Aceste trei chilii sunt pe teritoriul Mănăstirii Vatopedu.

Chilia Adormirii Maicii Domnului se găsește pe teritoriul Mănăstirii Xeropotamu și aici se nevoiesc doi părinți români.

La Schitul Sfânta Ana, un părinte român se nevoiește la chilia Sfântul Pantelimon.

La trei kilometri distanță de Schitul Prodromul, pe drumul ce duce spre coliba Sfântului Nil, se nevoiește de mulți ani un părinte român, care trăiește singur într-o colibă. Acest părinte iese foarte rar și numai pentru cele necesare. Mai în adâncul pustiei se nevoiește de patru ani un alt părinte român.

Poate vor mai fi și alți părinți pustnici, ce se nevoiesc neștiuți de oameni, pe care îi vede și îi cunoaște doar Bunul Dumnezeu, pe Care ei îl slăvesc neîncetat.

În cartea „Livada de flori duhovnicești” se spune că era un duhovnic cu viață sfântă, care avea multe vedenii și descoperiri. La sfârșitul vieții sale s-a învrednicit de o minunată și înspăimântătoare vedenie:

A văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos șezând pe scaunul slavei și de-a dreapta Lui pe Preacurata Stăpână. Toată oastea cerească sta așteptând porunca Stăpânului. A poruncit Domnul unui înger să sune din trâmbița cea înfricoșată pe care o ținea în mâini și a ieșit un astfel de sunet, încât s-a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul. După puțină vreme a făcut iarăși semn Domnul către înger să trâmbițeze a doua oară și îndată a trâmbițat.

Maica lui Iisus, cunoscând că după al treilea sunet al trâmbiței are să se sfârșească lumea, s-a sculat de pe scaunul său și căzând la Preacuratele picioare ale Dreptului Judecător se ruga cu stăruință să dea vreme de pocăință păcătoșilor, ca să-și plângă păcatele lor. Domnul i-a răspuns, zicând: „știi, Maica Mea preaiubită, câte lucruri de rușine săvârșește lumea cea nemulțumitoare, în fiecare zi. Așadar, nu este cu bună cuviință, nici cu dreptate ca în vreun chip să-i miluiesc, căci nu numai bărbații mireni și femeile, dar chiar și clericii și monahii Mă rănesc în cele dinlăuntru și Mă răstignesc și cu totul au necinstit sfântul chip și îngereasca petrecere, prin desfrânările lor”.

Atunci Stăpâna se ruga mai cu stăruință, zicând: „Fiul meu Cel Preadulce, ascultă-mă pe mine, Maica Ta, ca, pentru milostivirile îndurărilor Tale și pentru Preacuratele Patimi ce ai răbdat să Te înduri spre cei păcătoși”.

Iar El a zis: „Cunosc, o, Maica Mea, că de multe ori prin rugăciunile și cererile tale M-ai îmblânzit și nu M-ai lăsat să fac judecata ce li se cuvenea. Dar oamenii nicidecum nu s-au făcut mai buni și nici nu s-au abătut de la răutatea și vicleșugul lor de mai înainte; ci mai vârtos s-au făcut mai răi, defăimând Crucea și Patima Mea. Ighemonii și boierii muncesc cu nerușinare poporul cel supus lor și necinstesc sfintele legi prin petrecerea lor cea desfrânată. Poporul cel de obște iarăși leapădă și defaimă poruncile Mele, săvârșind voile lor cele trupești: desfrânările, uciderile, nedreptățile și alte fărădelegi pline de rușine și aducătoare de moarte”.

Atunci Stăpâna iarăși a zis: „Toate acestea sunt adevărate, Preadulcele meu Fiu, dar mă rog ție, ca pentru nemărginita Ta milostivire să le trimiți lumina darului Tău, ca să-și cunoască păcatele lor și, întorcându-se la Tine, să dobândească iertare. Așa, Mult-Milostive Doamne, auzi-mă pe mine și împlinește cererea aceasta, nu pentru că li se cuvine lor, că nevrednici sunt de milă și de iertare, ci pentru dragostea mea și a tuturor sfinților care și-au vărsat sângele pentru numele Tău și și-au dat la felurite morți trupurile și au defăimat toate plăcerile lumii, pentru a avea dragostea Ta. Deci, ascultă, Mult-Milostive, rugăciunea noastră”.

Atunci toți sfinții s-au închinat cu Preasfânta Fecioară, rugând pe Domnul să facă milă.

Judecătorul Cel Preaîndurat, înduplecându-Se prin rugăciunile Maicii Sale și ale tuturor sfinților, a răspuns cu față lină: „M-ai biruit, Maica Mea, prin rugăciunea ta cea milostivitoare și ai îmblânzit dreapta Mea mânie. Să se facă dar voia ta. Iar voi, prietenii Mei, prin rugăciunile voastre ați schimbat mânia Mea întru milă. Așadar, trimit iarăși în lume învățători și propovăduitori să îndrepteze pe cei ce păcătuiesc”.

Acestea zicând Stăpânul, a luat sfârșit vedenia pe care a povestit-o preotul cel zis mai sus tuturor fraților mănăstirii. Și pentru a-i încredința cum că a fost adevărată vedenia, le-a spus și oarecare greșeli ascunse ale fiecăruia, deosebi, pe care i le-a descoperit Domnul, ca să le spună fraților și să se îndrepteze. Acestea zicând, cuviosul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Vedeți, frații mei, câtă putere are rugăciunea Preasfintei Fecioare către Preaînduratul său Fiu, Iisus Hristos? Deci, veniți să ne plângem aici păcatele și fărădelegile noastre, ca să nu le plângem mai târziu, veșnic și fără folos. Veniți să cădem cu toții la preacuratele picioare ale Maicii lui Dumnezeu și să strigăm cu credință: Ușa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc. Amin.

sursa: www.munteleathos.com