Asociația Sf. Gheorghe organizează pelerinaj la Muntele Athos în 8-13 septembrie 2019

Asociația Sfântul Gheorghe-Athos organizează pelerinaj la Muntele Athos şi Mănăstirea Rila din Bulgaria cu plecarea din Bacău în data de 8 septembrie  până pe 13 septembrie 2019. Dacă sunt grupuri există si posibilitatea îmbarcarii din Suceava, Botosani sau Iasi ori alte orase din tara. Traseul cu mănastirile vizitate în acest pelerinaj este urmatorul :

Duminică 8 septembrie
Ziua 1 :Plecare din Bacău pe ruta ⇒ Adjud ⇒ Focsani ⇒ Râmnicu Sărat ⇒ Buzău ⇒ Urziceni ⇒ București ⇒ Giurgiu ⇒ Ruse ⇒ Sofia ⇒ Mănăstirea Rila Bulgaria ne închinăm la odoarele mănăstirii apoi dacă grupul dorește continuăm spre Salonic  unde vom merge la Biserica Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir( Închinare la Moastele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfântul Grigorie si Sfânta Anisia), dacă grupul nu dorește plecăm direct spre Ouranoupoli (Portul de îmbarcare spre Sfântul Munte). Seara când ajungem ne cazăm în Ouranopoli .

Luni 9 septembrie
Ziua 2 : Petrecem ziua în Ouranoupoli, la plaja și ne odihnim.

Marți 10 septembrie
Ziua 3 :  Ridicăm de dimineață diamonitirele de la biroul din Ouranopoli apoi ne îmbarcăm pe vaporul spre Muntele Athos de la 06:30, până să ajungem la portul Mănăstirii Simonpetra vaporul opreste pe la Mănăstirile Zografu, Dochiariu, Xenofont, Sfantul Pantelimon, portul Dafne, Mănăstirea Simonpetra. Aceste mănăstiri le putem vedea de pe vapor în drumul nostru. Noi coborâm la portul Mănăstirii Simonpetra, urcăm până la mănăstire 45 de minute ne închinăm la odoarele mănăstirii. Apoi coborâm în port și plecăm cu vaporul spre Mănăstirea Sfântul Pavel (darurile Magilor: aur, smirnă, tămâie; o bucată din Trestia pe care i-a dat-o în mână Mântuitorului spre batjocură Irod, o bucată din Sfânta Cruce şi multe alte odoare), ne vom caza la această mănăstire, participăm la Vecernie si luăm masa.

Miercuri 11 septembrie
Ziua 4 : Dimineaţă după Sfânta Liturghie şi masă luăm un microbuz și ne îndreptăm spre capitala Muntelui Athos, Kareia aici vizităm Schitul Sfântul Andrei (închinare la capul Sfântului Apostol Andrei). Apoi mergem la Biserica Protaton (icoana Maicii Domnului Axioniţa). De aici plecăm  la Mănăstirea Pantocrator (ne inchinăm la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni “Gherondissa” si icoana Sfântului Gheorghe “Faneromenos”), ne cazăm la această mănăstire, participăm la Vecernie si luăm masa. După ce ne cazăm mergem pe jos 20 de minute până la Schitul Sfântul Ilie ( ne închinăm la icoana Maicii Domnului Înlăcrimata, scutecele Mântuitorului şi alte odoare ale schitului);

Joi 12 septembrie
Ziua 5 : Dimineaţa după Sfânta Liturghie şi masă închiriem un microbuz cu care mergem spre Mănăstirea Vatopedu (închinare la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Brâul Maicii Domnului și capul Sfântului Ioan Gură de aur), apoi ne îndreptam spre Schitul Sfântul Gheorghe-Colciu (locul unde s-a nevoit parintele Dionisie Ignat) apoi Mănăstirea Iviru (ne închinăm la icoana Maicii Domnului Portăriţa şi alte sfinte moaşte), Aghiazma Maicii Domnului); Mănăstirea Stavronikita (ne închinăm la icoana Sfântului Nicolae găsită în mare); Mănăstirea Karakalu (icoana făcătoare de minuni a Sfinților Apostoli Petru și Pavel); Mănăstirea Filoteu ( icoana Maicii Domnului “Glycophilousa”), apoi plecam spre Aghiazma Sfântului Atanasie, de aici vom merge la Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaştele Sfântului Atanasie, icoana Cucuzeliţa, mai putem vedea chiparosul plantat chiar de Sfântul Atanasie, unul din cei mai bătrâni din lume având peste 1000 de ani) apoi ne îndreptăm către Schitul românesc Prodromu (închinare la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromiţa şi a Sfântului Ioan Botezătorul). La schitul românesc Prodromu de vom caza. După ce ne cazăm mergem pe jos 20 de minute la Peștera Sfântului Atanasie Athonitul Seara participăm la Vecernie şi luăm masa.

Vineri 13 septembrie
Ziua 6 : Dimineaţa după Sfânta Liturghie şi masa luăm un microbuz spre Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon), ne închinăm la odoarele mănăstirii apoi mergem pe jos o ora jumătate la Mănăstirea Xenofont, ne închinăm la odoarele mănăstirii, iar de aici plecăm tot pe jos 20 de minute la Mănăstirea Dochiariu (ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului  „Grabnic Ascultătoarea”, o părticică din lemnul Sfintei Cruci). Din portul Mănăstirii Dochiariu luăm vaporul până în Ouranoupoli, apoi plecăm către România unde vom ajunge la Bacău a doua zi dimineaţă pe 14 septembrie .

Preţ 300 euro cu toate cheltuielile incluse :

– Transportul rutier;
– Paşaportul de intrare în Muntele Athos (diamonitirion);
– Transportul cu vaporul;
– Transportul în Muntele Athos;
– Ghid cu experiența;
– Cazarea și masa în Sfântul Munte sunt asigurate de mănăstiri și sunt gratuite.

Cazările la hotel în cele doua zile la Ouranoupolis nu sunt incluse în preț!

Observatii :
• Transportul se face cu Volkswagen Transporter T5 cu 8+1 locuri . Este posibil ca uneori datorită condițiilor meteorologice, să nu ne putem deplasa din Ouranoupoli spre Sfântul Munte și suntem nevoiti să ne cazăm o noapte la un hotel (10-15 euro nu sunt inclusi in cei 300 de euro) Masa pe drum sau în afara muntelui nu este inclusă în preţ. Pentru pelerinajele în care avem o cazare la hotel, aceasta nu este inclusă în preț (10-15 euro).
Programul pelerinajului poate suferi mici modificări în functie de locurile disponibile de cazare la mănăstiri dar obiectivele afișate vor fi atinse.  Se asigură două mese pe zi la mănăstirile unde vom fi cazați (ar fi bine să aveț
i în rucsac câteva alimente neperisabile, biscuiti, batoane energizante, conserve etc. daca nu rezistați câteva ore fără mâncare, deoarece acolo nu o să avem de unde cumpăra mâncare la nevoie).
• Alte sfaturi: telefonul mobil deschideti-l doar când este necesar deoarece la mănastiri nu sunt multe prize de încărcat și dacă nu aveți un triplu sau o baterie externa, există șanse mici să reusiti întotdeauna încărcarea când toată lumea concurează pentru aceeași priză; păstrați linistea și respectati gazdele; procurați-vă bani mărunti dacă aveți de gând să platiți pomelnice sau să cumpărați diverse obiecte bisericesti. Pentru mai multe informații intrati aici.

• Dacă sunteti un grup de mai multe persoane și doriți să mergeti într-un pelerinaj la Muntele Athos dar fie nu avem un pelerinaj stabilit în perioada în care doriți să mergeți, fie doriți un pelerinaj cu itinerariu personalizat, puteti să ne contactați pentru a va ajuta în acest sens, organizând pelerinajul dorit în funcție de nevoile dumneavoastră.
• Pelerinajul se adresează exclusiv bărbaţilor!
• Precizăm că pelerinii pot fi preluați și de pe traseul spre Grecia: Adjud ⇒ Focsani ⇒ Buzau ⇒ Urziceni ⇒ Bucuresti ⇒ Giurgiu.

Ne ocupăm de toate detaliile călătoriei, viza de acces în Sfântul Munte (Diamonitirion), obținerea biletelor pentru vapor, transportul pe Munte, ajutor în achiziționarea produselor bisericesti ( traduceri) și oferirea de detalii despre locurile în care mergem.

• Dacă vor fi modificări la cazări, acestea vor fi comunicate pelerinilor înscrisi, telefonic.

Pentru alte detalii, informații sau rezervări ne puteți contacta la numarul de telefon: 0754554274 , ori puteţi trimite un email la adresa vizitatimunteleathos@gmail.com 

Pentru lista cu restul pelerinajelor vizitaţi pelerinajesfantulmunteathos.ro/anunturi

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.