Această mănăstire se află în partea de S-V a peninsulei și este închinată Nașterii Domnului. A fost înființată de cuviosul Simon, care s-a nevoit într-o peșteră puțin mai sus de locul unde se află mănăstirea. Se spune că într-o noapte, pe când se afla la rugăciune, a văzut o lumină puternică pe muntele din apropiere. Era în noaptea Nașterii Domnului. Apoi a văzut doi îngeri cu o frânghie în mână. Unul stătea de o parte de munte ținând frânghia de un capăt, iar celălalt stătea de partea cealaltă, ținând frânghia de celălalt capăt. Și trecând cu frânghia peste vârful muntelui l-a tăiat, rămânând un mic platou. Unul din îngeri, privind spre cuviosul Simon i-a spus: „Pe acest loc să zidești o mănăstire în cinstea Nașterii Domnului!”.
Ascultând de porunca îngerului, cuviosul Simon a început această lucrare. Locul era foarte prăpăstios și foarte greu de lucrat pe el. În exterior, în jurul zidurilor, erau numai prăpăstii.
După ce au înălțat o parte din zid, muncitorii au fost cuprinși de frică din cauza înălțimii și se gândeau să plece, lăsând lucrul neterminat. Înainte de plecarea lor, cuviosul Simon a trimis pe ucenicul său Isaia să-i cinstească; dar când s-a apropiat de ei pe schelă a alunecat și a căzut de la înălțimea aceea în prăpastie. Dar ucenicul nu a pățit nimic, fiind ținut de o mână nevăzută. Chiar tava care o avea în mâini a rămas neatinsă, cu paharele pline. Văzând muncitorii această minune s-au întărit și luând curaj nu au mai abandonat lucrarea, continuând-o până la sfârșit.
La început cuviosul Simon a numit mănăstirea „Noul Betleem”, dar mai târziu, după adormirea lui, a luat denumirea care se păstrează și astăzi, adică Simonos al Pietrei, de la numele lui și de la piatra pe care a fost zidită.
Mănăstirea a fost arsă de multe ori, fiind ajutată mult de domnitorul român Mihai Viteazul; la arhondaricul mănăstirii este păstrat și în prezent un tablou cu chipul acestuia.
În anul 1762 a venit în mănăstire cuviosul ieromonah rus Paisie Velicicovschi împreună cu alți câțiva monahi. Nu a rămas aici mult timp, dar a reușit să populeze din nou mănăstirea, care se afla aproape de pustiire.
În biserica mare se află o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni despre care se spune că a venit singură de la Mănăstirea Vatopedu. Pe lângă alte sfinte moaște se află o bucată de Lemn din Sfânta Cruce, o mână a Sfintei Maria Magdalena, care e tot timpul caldă și despre care se spune că este mâna cu care l-a atins pe Mântuitorul Hristos după înviere. Se mai află și mâna Cuviosului Dionisie de Zachintos, părticele de la Sfântul Haralambie, Sfinții Cozma și Damian și Sfântul Mucenic Hristofor.
În prezent numărul monahilor din mănăstire și a celor din împrejurimi trece de 100.
sursa: www.munteleathos.com
